nu sunt barbatul vietii tale, dar sunt prietenul tau pe viata

nu sunt barbatul vietii tale, dar sunt prietenul tau pe viata

e atat de bine cand oamenii din jur te iubesc. cateodata dragostea lor poate insa sa depaseasca niste granite. si atunci trebuie sa repui lucrurile in ordine.

in dimineata aceasta m-am trezit sunat de o prietena foarte draga. o relatie foarte veche, pierduta pentru niste ani, regasita acum doua luni. distanta ne omoara, insa prietenia din adolescenta renaste zi de zi si deja nu mai putea sta unul fara celalalt. in fiecare dimineata alergam la birou animat de dorinta de a citi mailul ei matinal si de a-i raspunde. si-apoi ziua intreaga la birou era mai usoara cand vorbeam cu ea.

imi este draga, ii sunt drag... atata doar, ca nu avusesem ocazia sa ii spun despre preferintele mele de gen, vroiam sa ii declar la prima intalnire face2face. dar...

astazi, o data in plus, mi-a zis cat ma iubeste, dar si ca ar trebui sa fiu barbatul vietii ei, ca ar vrea sa isi petreaca restul vietii cu mine. si-atunci i-am spus ca nu vroiam sa ii spun la telefon, si sa stea pe scaun caci nu pot fi barbatul vietii ei, pentru ca la randu-mi, imi plac barbatii! a replicat, desigur, ca fac misto de ea. i-am repetat ce am spus, am asigurat-o ca sunt cat se poate de serios.

imi scrie dupa o ora pe ym:

ea: sunt inca socata
eu: hmmm
eu: socata intr-u sens negativ?
ea: nu..ma gandeam ca ma marit cu tine
eu: da, am vrut sa iti spun tocmai pentru a nu iti face sperante desarte
ea: offf
eu: anyway... sunt acelasi, sunt mereu alaturi de tine
ea: oricum un prieten e mai valoros
ea: unul adevarat
eu: ...doar ca nu pot sa fiu si barbatul vietii tale

morala: pare greu, dar nu este. din contra, e reconfortant. adevarata prietenie, adevarata dragoste se intaresc.