cât despre mine...

cât despre mine...

Totul pare a se învârti în cerc. Unul vicios.
Te cunosc? Mă cunoști? Slabe șanse. E aproape un ideal. Dar asta nu mă împiedică să cred. Și nu! Nu o să renunț din start, nu o să dau înapoi în fața provocării.
Sunt simplu. Sunt complicat. Dar sunt eu. Nu pretind a fi altcineva. Îmi place cum sunt. Cine sunt.

Mă placi. Nu te plac.
Te plac. Nu mă placi.
Shit happens! E o chestiune de gusturi. Greu de împăcat.

Ce caut?
Ce aș putea să caut? Nemurirea? Gloria eternă?
Doar ceea ce tu cauți, ceea ce el caută. Acela cu care să împart razele de soare, dimineața.

Tot ceea ce ai de făcut e să crezi. Să ai curajul de a crede în ceva. În tine. În mine.
Învață să fii tu. Să poți spune mai mult decât o banalitate. Să pui punctul pe I și cratima unde-i este locul.

Să ai o față, să fii tu. Încetează să mai trăieșți fantasme, dar învață să visezi cu ochii deschiși. Și-apoi întinde mâna și atinge visul. Visele nu au doar organe, nu poartă măști din filme. Ci au maturitatea de a fi realitate.